Perechea formată din Monica Niculescu şi uzbeka Akgul Amanmuradova s-a calificat, astăzi, în semifinalele probei de dublu de la Cincinnati, după ce a învins cuplul Vera Duchevina/Anastasia Rodionova, informează site-ul oficial al competiţiei dotate cu premii
în valoare de două milioane de dolari.
Niculescu şi Amanmuradova au trecut de perechea din Rusia cu scorul de 4-6, 6-3, 10-8, la capătul unui meci care a durat o oră şi 20 de minute.
În semifinale, cele două vor întâlni principalele favorite ale turneului de la Cincinnati, Cara Black (Zimbabwe) şi Liezel Huber (SUA).
Pentru parcursul de până acum, Niculescu şi Amanmuradova şi-au asigurat
un cec în valoare de 25.000 de dolari şi 350 de puncte WTA.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu