legerile generale din India (“cel mai mare exerciţiu democratic din lume”, numite aşa pentru că durează o lună, fiind chemaţi la vot 714 milioane de alegători, în cinci etape) au consolidat puterea partidului de guvernământ (Partidul Congresului), condus de Sonia Gandhi. Rezultatele parţiale citate de Le Figaro arată că Alianţa Unită şi Progresistă (alianţă condusă de PC) a obţinut 260 de mandate în noul Parlament (din 543), faţă de 160, cât a obţinut principala forţă de opoziţie, Alianţa Naţională şi Democratică (condusă de Bharatiya Janata Party – Partidul poporului indian).
Astfel, Partidul Congresului (centru-dreapta, laic) va forma şi viitorul guvern de coaliţie, numindu-l premier cel mai probabil tot pe economistul Manmohan Singh, considerat cel mai potrivit pentru a duce la capăt reformele, în special într-un moment în care ţara trece printr-o criză economică. Rata
de creştere economică (de 9%) a Indiei a fost înjumătăţită de criza economică pornită din Occident.
Datorită faptului că PC a reuşit să obţină singur 200 de mandate, guvernul format va fi mai solid decât precedentul – în condiţiile în care are de guvernat o ţară-continent, ce numără peste 1,17 miliarde de locuitori, are 18 limbi oficiale, o mulţime de partide regionale şi un mozaic de etnii, culturi şi caste.
“Poporul indian a vorbit foarte limpede. Mă aştept ca toate partidele politice laice să cadă la pace pentru a da ţării un guvern puternic şi stabil, într-un spirit de camaraderie”, a explicat actualul şef al Guvernului, Monmahan Singh, imediat după aflarea rezultatelor.
Victoria Partidului Congresului ar reprezenta, potrivit comentatorilor francezi, o respingere a unei politici construită pe sistemul castelor şi al ideologiilor religioase.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu